Fostul fotbalist Victor Nunweiller a încetat din viață miercuri, 19 aprilie, la vârsta de 81 de ani. În familia lui au fost șapte frați, iar cinci dintre ei au jucat fotbal. Numele lor este legat de istoria echipei Dinamo.
Născut pe 13 mai 1942, Victor Nunweiller a evoluat, de-a lungul carierei sale, pentru Dinamo Bucureşti, Victoria, Dinamo Obor şi Universitatea Cluj. A avut şi o scurtă carieră de antrenor. A condus de pe margine echipa de juniori de la Flacăra Moreni.
Dintre cei şapte fraţi Nunweiller, cinci au jucat fotbal, Dumitru, Ion, Lică, Victor şi Radu. Costică Nunweiller a ales să practice polo, iar Eduard Nunweiller a fost singurul care nu a avut contact cu sportul de performanţă.
Există chiar un meci în care patru dintre frații Nunweiller au jucat pentru Dinamo în Cupa României, în perioada în care echipa era pregătită de Angelo Niculescu, antrenorul care a condus și prima reprezentativă la Campionatul Mondial din anul 1970.
Dinamoviștii au căpătat porecla de „câinii roșii” de la frații Nunweiller, după un meci dur cu Rapid.
„Eu şi fratele meu, Lică, evoluam fundaşi centrali şi eram răi în joc şi curajoşi. Noi, fiind copii de saşi, eram roşcaţi şi când alergam ne înroşeam foarte tare.
Odată, într-un meci cu Rapid, atacanţii lor, Dumitriu II şi Ionescu, care ne ştiau de frică şi nu-şi permiteau să ne dribleze, ne-au întrebat: «Ce sunteți, mă, așa răi?… Parcă sunteți niște câini! La cum arătați, sunteți câini roșii». Apoi, suporterii lor au dus vorba mai departe şi aşa ne-a rămas porecla”, povestea atunci Nelu Nunweiller.